Traume

Oroglogiul strigă: Înapoi la școală!
Mintea-mi îi explică tot ce-am scris pe coală;

Iar monologu-i sincer dar tribuna este goală...
Timpul roade tot, pâna și ce-aveam în palmă.

Și am avut multe, vrute și nevrute
Dar ținut foarte din scurt de forțe brute, slute,

În lupte mi-au pocit de la-nceput sentimentele crude!
Căci trecutul m-a ros! Mi-a copt sufletul anost,
L-a întărit și l-a înnegrit, l-a pregatit la post.
A devenit un lemn negru nobil, greu de atins,
Greu de prins dar distins și alunecos.

Zbor! Sunt un albatros de abanos!
Nu reneg nici un minut petrecut în trecut;
De mine îl leg strâns, îl păstrez nu-l arunc!
Căci datorită lui până aici m-a adus, just,
Acolo unde doar cu acte a ajuns Faust!
Vremea a trecut, iar acum vechiul muget
S-a stins treptat, acum e doar un zumzet...
Cuget din trecut, schițând subtil un zambet
Când recit fin poezie, din al meu negru suflet.

Ambiții neclare

Indiferent de anotimp, an, zi sau noapte,
Pierdut prin șoapte și vise deșarte;
Gânduri tripate direct din al meu Marte,
Mă instigau la fapte mărețe, poate...
Și în realitate pictate prin fapte
Acte de nebunie deveneau din șoapte,
Lăsndu-mă mânat de instincte mascate.
Am dat din coate... am cugetat in noapte:
„Vreau să progresez, poate să eclipsez...”
Nu mă văd ca Mal'akh o capodoperă,
Mai degrabă adulat ca un tenor la operă.
Magistral ca un mineral milenar,
Un totem ancestral ca un mag legendar.
Te poți teme dar, nu e tocmai genial,
În general, mă pot numi temerar
Căci sar din tipar și iau tot la final!