Traume

Oroglogiul strigă: Înapoi la școală!
Mintea-mi îi explică tot ce-am scris pe coală;

Iar monologu-i sincer dar tribuna este goală...
Timpul roade tot, pâna și ce-aveam în palmă.

Și am avut multe, vrute și nevrute
Dar ținut foarte din scurt de forțe brute, slute,

În lupte mi-au pocit de la-nceput sentimentele crude!
Căci trecutul m-a ros! Mi-a copt sufletul anost,
L-a întărit și l-a înnegrit, l-a pregatit la post.
A devenit un lemn negru nobil, greu de atins,
Greu de prins dar distins și alunecos.

Zbor! Sunt un albatros de abanos!
Nu reneg nici un minut petrecut în trecut;
De mine îl leg strâns, îl păstrez nu-l arunc!
Căci datorită lui până aici m-a adus, just,
Acolo unde doar cu acte a ajuns Faust!
Vremea a trecut, iar acum vechiul muget
S-a stins treptat, acum e doar un zumzet...
Cuget din trecut, schițând subtil un zambet
Când recit fin poezie, din al meu negru suflet.

Ambiții neclare

Indiferent de anotimp, an, zi sau noapte,
Pierdut prin șoapte și vise deșarte;
Gânduri tripate direct din al meu Marte,
Mă instigau la fapte mărețe, poate...
Și în realitate pictate prin fapte
Acte de nebunie deveneau din șoapte,
Lăsndu-mă mânat de instincte mascate.
Am dat din coate... am cugetat in noapte:
„Vreau să progresez, poate să eclipsez...”
Nu mă văd ca Mal'akh o capodoperă,
Mai degrabă adulat ca un tenor la operă.
Magistral ca un mineral milenar,
Un totem ancestral ca un mag legendar.
Te poți teme dar, nu e tocmai genial,
În general, mă pot numi temerar
Căci sar din tipar și iau tot la final!

Joacă: Semne Distinctive

S emnele sunt cele ce-ți strigă ție-n timpan:
E difică-te singur, că eu timp n-am!
M uncește și trage, de tine gândește
N utrește dibace ambițiile să treci peste
E rudiția falsă ce-ți strică condiția, lasă!

D emolează frica, schimb-o cu ambiția ca să îți
I luminezi toți piticii tăi din mansardă
S ubminează-emoțiile și lasă-le să ardă!
T emperează voința și nu te lăsa controlat,
I ncrederea e singura ce-ți poate da șah mat.
N u cumva să crezi c-aș gândi negativist, doar
C onturez minți ca și Ghandi, sunt realist dar
T ine doar de tine vezi ce alegi ca ținte:
I dentifică și detoneaza minele, treci printre
V alurile sorții vezi că pot fi disctructive;
E stomparea lor vine prin SEMNE DISTINCTIVE!

Distopie: Jungla

Stai, stop! Totul e o junglă!
Zici că e o glumă dar mă simt ca o gumă:
Aruncată din înalt, lipită de asfalt!
Luată cu asalt, de tălpi din cobalt!

Și îmi vine greu... Să mă desprind, sunt
Prins într-un ring și nu pot să mă destind!
Voci aud venind: le simt, mă cuprind!
Mâini nevazute, suflete decăzute,
Uitate-n ecluze, pierdute de călăuze...

Șoapta devine un zgomot asurzitor, nu
Știu de unde vine, este înfiorător!
Frica e un factor deși sunt doar trecător,
Sunt un spectator, l-acest spectacol.
Actorul e din lut, e golul din trecut,
De timp petrecut, renegat, nenascut!
O frântură de minut, ruptă din absolut.

Teama mă cuprinde, în jur văd numai ținte,
Tremur printre, zgomote de flinte,
Mă nimeresc în vintre... Nu am cuvinte...
Sunt prizonier în propria mea minte!

Chemarea lui Cerber

Știi cum se spune, că „timpul ne tot roade!”
Și șterge cu buretele orice realizare; trec,
Anii repede și nu mi-e tocmai limpede,
În cine să am încredere și mai ales de ce...
Dar încep un alt capitol cu o vârstă nouă,
Pun! Gândurile în stilou și pe hârtie plouă
Cu... Litere roșii de SÂNGE, ură și DISPREȚ,
Când privesc la șansele aruncate fără pic de regret!
Căci au fost destule, și simt că mi-am batut joc,
Am zis că vin altele dar vezi?! Nu se mai întorc!
Am pierdut schițele, și-am rămas cu sechele,
Au căzut și schelele, implicit și visele.
Au trecut anii peste mine, peste tine, peste...
Toate! Și-mi aduc aminte ca de o poveste:
Trăirile trecute, atât de depărtate,
Aproape uitate dar sunt puse deoparte!


Stop!... Stai că nu-i bine deloc, vezi că
Viața-i ca un carusel, nu un joc de noroc;
Trebuie să treci prin foc, știu că nu-i ușor deloc,
Să o iei pe drumul tău și să lași în spate tot...


E firesc, mă roade, știi ca nu glumesc!
Când văd pe alții cum așteaptă din cer și primesc:
Tot ce cer dar se pierd, că n-au fler, și nici creier,
Ca o piesa brută de oțel, nu au caracter!
Dar nu sunt eu în măsură să vorbesc de caracter,
Când viața pe care o am a devenit un crater.
Uitat fără renume într-un colț obscur de lume
Unde ce este nu are nume! TIMPUL mă supune!
Și are mii de glume, mă aruncă peste dune
Unde stau la pândă pume ce's gata să mă dărâme,
Să mă dea jos de pe culme, viața să mi-o curme
Din tarâmul de poveste unde's rege fără nume!
Indiferent că stau, merg încet sau alerg
Încerc să aflu de la viață la final cu ce m-aleg;
Afundat în noroi, trag de sfori, rup din nori,
În speranta că voi vedea din nou în culori...

Stop!... Stai că nu-i bine deloc, vezi că
Viața-i ca un carusel, nu un joc de noroc;
Trebuie să treci prin foc, știu că nu-i ușor deloc,
Să o iei pe drumul tău și să lași în spate tot...


Într-un decor negru mă ascund după reguli
Și încerc din răsputeri să rămân integru la...
Tot ce mă'nconjoara dar mă omoară un gând când
Am ajuns să mă întreb poate mult prea curând:
Cum am ajuns să merg ca un metrou gol?!
Fără nici un călător, fără șine sau motor,
Ca o pasăre fără stol, solitar in namol,
Spre infern mă îndrept alături de Charon!
Și merg cu nașul că nu am plătit vâslașul
Dar nu știam că-n infern nimic nu scapă de nasul,
Fin al lui CERBER ce-i provoacă sete de,
Sânge proaspat ce șterge orice fel de zâmbete...
La gunoi cu visele! Nu mi-am făcut temele,
Am ajuns în tenebre dar nu mai am teamă de
Nimeni și nimic, sunt lovit dar mă ridic
Și voi fi pregătit de orice pân' la sfârșit!

Primul gând, despre consecințe, și nu numai

Ai doar o viață,o singură minte,
Și mii de dorințe ascunse printre
Aceste tipare hilare ale sorții
Făcute pentru-a deveni sclavii societații..

Vise aruncate... Ha, NU EXISTĂ!
E rețeta prescrisă, nu e loc de remiză!
Ele doar persistă și poate chiar insistă
Să intre-n capul tău cu viteză nepermisă.

Da ție nu-ți pasă și-ncep să te-acapareze,
Ești ca o ecuație, prins între paranteze..
Pe teren minat nu ai cale de scăpare
Și nu e de mirare că nu ai nici o salvare.

Te lovesc multiplu ca un cartuș cu alice-ți,
Pun pe rană citrice și-un brâu de cilice.
Acum zi-mi tu, care-i rostul sau scopul
Să iei bucați de praf și s-arunci la gunoi potul?


Viața e doar un vis in alt vis,
Nepermis de realist, e mereu pus pe bis..
Nu-ți rămâne decât să accepți dorințele
Și poate așa o sa-ți asumi consecințele!


După un eșec, sec; ai dat vina pe vise:
Doar un exemplu de gânduri nepermise,
Ascunse în subsolul unei minți nerafinate
Puse la capitolul unde scrie lașitate!

Dar eu sunt solul actelor de calitate,
Zbor in stolul ființelor cultivate!
Acum pun zăvorul pe centuri de castitate
Oprind zămislirea viselor necugetate,
Ce te-au adus pe drumuri întunecate
Și e greu sa ieși, ai ambițiile înecate
În propriul tau Styx, trist ca un turist
Vizitând o țară condusă de-un regim comunist!

Ia o cană de ceai, stai în pat, dă-i un bis
Tot ce ai citit e real, nu e vis!
Te pierzi sau regasești în mirajul rândurilor
Înseamnă că faci parte din Teatrul Gândurilor...